Acasă?


Mi-am dat seama că n-am mai avut de foarte mulți ani un loc pe care să-l numesc, cu adevărat, „acasă”. Are de a face cu faptul ca din adolescență am stat cu chirie într-o mulțime de locuri. Am schimbat zeci de paturi, am învățat să dorm oriunde, fără să fac prea multe fițe. Pot dormi oriunde, dacă am o pătură, ceva, de întins pe podea, și alta cu care să mă învelesc. De fapt, pot dormi oricum, doar să nu-mi urle vreun televizor în cap.
De locurile unde am stat mai mult, adică măcar un an, m-am despărțit mai greu. Ultima privire, înainte să închizi ușa, e cea mai dificilă. Dar, odată ce-am închis ușa, adio, nu mă mai gândesc la ce-a fost și nu țin cu mine păreri de rău. Nu ajută la nimic, ba ar putea chiar să-ți cântărească greu în drumul cel nou. Așa că mă mutam în alt loc, și făceam tot ce-mi stătea în putință să-l fac „acasă”, știind clar că, într-o zi, aveam să închid din nou ușa în urma mea, lăsând în urmă o felie de viață. 
În timp, schimbând atâtea case și exersând atât de mult capacitatea de a-ți crea un sentiment de apartenență, îți și reușește. Eu chiar m-am simțit acasă în fiecare locuință care m-a găzduit. Dar, de când am plecat de la Vulcan și până azi, știu că, pentru mine, „acasă” e doar o invenție cu efect temporar, care să mă facă să mă simt mai bine.
Ce e mai straniu (și mai trist) este că nici măcar acasă, la Vulcan adică, nu mai e acasă. Nu am rădăcini nicăieri, nici măcar în locul unde am crescut. Mă poți planta undeva o vreme, fără griji, căci nu se mai prind nicăieri. Imediat le scot din pământ, mă scutur de nostalgii și plec mai departe.
Aș vrea ca, într-o zi, să nu mai plec nicăieri.
Corina

2 comments:

Zuzele spunea...

Cred ca are de-a face cu gradinarul care iti uda radacinile :)

Corina spunea...

Hahaha, e posibil... :-)

Trimiteţi un comentariu

Toate drepturile rezervate: Corina Stoica