Se da jos din pat odata cu mine, ma urmeaza la bucatarie, asteapta pana imi fac o cafea si ma asez pe canapea si, in timp ce eu incep sa citesc, ea se porneste sa vorbeasca, in limba ei bizara, cu lumea de afara: cu toti copacii din dreptul ferestrei, cu cerul, cu pasarile ratacite pe ramurile inghetate... E fascinant s-o urmaresc, s-o ascult. Lucrurile simple ne fac viata mai frumoasa, iar asta e poate cel mai adevarat cliseu pe care il cunosc.
"Viata mea (...) clopote ce se cearta cu cerul"
Ce draguta e, o scumpete! :)
RăspundeţiŞtergereneata Corina. cand citesc pe blog la tine cateodata citesc si atat. Adica nu vreau sa comentez,dar imi vine sa-ti dau like sa vezi ca mi-a placut.
RăspundeţiŞtergeredeci ai un like
pai ii e dor de lumea ei...
RăspundeţiŞtergereVictoria, asa e, multumesc.
RăspundeţiŞtergereMeravigliosa, stiu ca esti aici :-)
Zuza, da...ma intristeaza cumplit uneori.
Mai scoate-o si pe ea la plimbare :) presupun ca acum nu mai stati la parter si ii este imposibil sa mai iasa la hoinareala de capul ei, dar mai scoate-o din cand in cand, ca pe catel, in fata blocului:P
ŞtergereDa, m-am gandit la varianta asta, am s-o scot cand se face mai frumos.
RăspundeţiŞtergere