18 decembrie 2011

Cea dintai Profesionista

Sambata seara nu ai ce sa vezi la televizor, dupa ora 11. Am butonat telecomanda in continuu, de la programul 1 la 30 si de la 30 inapoi, ca sa gasesc ceva la care sa privesc. Dupa ce demersul meu a esuat de cateva zeci de ori, am gasit-o pe doamna Eugenia Voda, pe TVR 1. Invitat: Stefan Hrusca.
Acum, va spun sincer, nu ma omor deloc dupa Hrusca. Nu sunt ca Zuza, care lacrimeaza imediat ce aude leru-i ler si linu-i lin. Eu, cu riscul sa ma considerati o fitoasa, rezonez mai bine la Jingle Bells Rock sau la Chris Rea - Driving Home For Christmas - e melodia mea preferata de Craciun si ador s-o ascult cu Ursuletul din Padure, in drum spre casa, spre Brasov, in Ajun.
Asa incat, vazandu-l pe Hrusca la Profesionistii, am fost tentata sa schimb programul. Dar am ramas un minut. Si apoi doua, si trei, si 10. Si n-am mai putut schimba pana la finalul emisiei. In prima faza, nu datorita invitatului, ci al doamnei care-l intervieva. Apoi, am inceput sa ma prind in dialogul lor plin de farmec si sa-i acord si colindatorului nostru o sansa. Au discutat despre viata lui in Canada, si-am ascultat cu atentie. Au vorbit despre mama lui, despre copilaria lui in Ieud, despre cum a inceput sa mearga la cules de colinde si cum a strans, pana azi, peste 200, inclusiv unele de vara. Stiati ca exista colinde de vara? Exista si sunt dedicate muncilor campului sau altor indeletniciri ale oamenilor la tara.

Stefan Hrusca sta de vreo 20 de ani in Canada, dar si astazi vorbeste cu accent maramuresean. Cand a povestit ca isi plimba catelul, in Canada, pe malul lacului Ontario, a pronuntat "căţăl". Si multe alte cuvinte le rosteste in graiul lui curat de-acasa. Si, mai mult decat atat, dupa ce l-am ascultat vorbind, am inteles ca isi conduce viata dupa aceleasi valori pe care le pretuiau parintii lui, chiar daca a ajuns el insusi la varsta la care e tata de copii mari, si traiesc cu totii intr-o tara, intr-o lume care nu are prea multe lucruri in comun cu cea a Ieudului sau natal.
Dar n-as fi reusit sa-l vad pe Stefan Hrusca in aceasta lumina, daca n-ar fi fost Eugenia Voda in fata sa, adresandu-i intrebari. Ceea ce-mi arata, inca o data, ca cea dintai dintre Profesionisti este, de fapt, chiar domnia sa. Pentru ca stapaneste ca nimeni altcineva arta interviului-poveste, reusind, de fiecare data, sa rasuceasca personajul dinaintea ei pe toate fatetele si sa-l arate lumii asa cum e. Iar detaliile tehnice sunt impecabile, incepand de la studioul elegant, pana la felul in care cade lumina pe chipul celor doi vorbitori, facandu-i parca mai frumosi, mai blanzi, mai calzi.
Profesionistii e cea mai rafinata, cea mai plina de miez emisiune TV. Ma si surprinde ca inca rezista pe post, de atatia ani, intr-un mediu atat de viciat. Depinde numai de noi s-o pastram, uitandu-ne la ea si ajutand-o sa ramana la fel de vie si de valoroasa. Sa ne facem noua insine un cadou special, de care sa ne bucuram in fiecare sambata seara, la TVR. 1.


Foto: TVR

2 comentarii:

  1. Eu "vibrez" doar la Ruga pntru parinti! O cantam toti cand eram mica, la tara, in memoria bunicului . Rar termina unul sa plaga!
    Si mie imi placeau emisiunile ei!Dar nu le-am mai urmarit!
    Sa te mai uiti, doar tu urmezi!
    R.

    RăspundeţiŞtergere
  2. Nu o stiu, Ralu. Nu cred ca am ascultat-o vreodata. Sa le urmaresti, sunt extraordinare!
    Eheee, ce-ti mai place sa bati campii... :-)))

    RăspundeţiŞtergere

Related Posts with Thumbnails