Mi se pare una dintre cele mai supra-apreciate piese. Nu inteleg isteria publicului vizavi de melodia asta, nicicum. De fiecare data cand o ascult, am in fata un grup de oameni cu varste cuprinse intre 60-80 de ani, aflati la o petrecere. Stau asezati pe scaune si se leagana, cu lacrimi care se intrevad printre dioptriile ochelarilor si cu cate un zambet intins pe fetele lor ridate de trecerea anilor, patrunsi de nostalgie, in timp ce Tom Jones (sau si mai grav, vreun Tom Jones-wannabe) canta cu patos: "My, my, my Delilah... Why, why, why, Delilah". Ma enerveaza si tonul celor care interpreteaza melodia asta - toti se iau in serios si au sentimentul ca sunt speciali, deoarece canta un mare, mare slagar.
Sa nu ma intelegeti gresit: si eu devin nostalgica atunci cand ascult anumite melodii, cand vad o secventa dintr-un film anume sau in diverse alte contexte. Nu-i nimic rau in asta. Dar grupul acela de oameni care se leagana tamp, in timp ce sorb fiecare vers si nota din Delilah... De fapt, melodia asta, azi, pur si simplu pateaza notiunea de nostalgie.
Sa nu ma intelegeti gresit: si eu devin nostalgica atunci cand ascult anumite melodii, cand vad o secventa dintr-un film anume sau in diverse alte contexte. Nu-i nimic rau in asta. Dar grupul acela de oameni care se leagana tamp, in timp ce sorb fiecare vers si nota din Delilah... De fapt, melodia asta, azi, pur si simplu pateaza notiunea de nostalgie.




